a doua oara evreu in Tara Romaneasca…

tot drumul cu El-Al-ul m-am rugat sa se intample ceva, sa nu ajunga avionul niciodata la Bucuresti! preferam sa fie vreun terorist, sa devieze traseul, sa fie vreo intemperie ca sa se intoarca din drum, de ar fi sa aterizeze pe la polul nord, prin Patagonia, dar sa ocoleasca binisor Romania, unde , vorba infectilor de la Ambasada RSR la Tel-Aviv, "trebuia" sa aterizam, ca sa poata ei "bifa" o activitate dintr-a lor…, anume ca ne-au "repatriat"…pe mine si pe biata mama, in 1985, insa, dovada ca nu exista Dumnezeu, avionul a zburat perfect si asa m-am trezit pe scara ce ma despartea de teritoriul israelian al incintei aparatului de zbor de asfaltul aeroportului romanesc, un ultim pas si iata-ma chiar pe teritoriul astora, pe Otopeni, "Henri Coanda", cum se numeste; era primavara, insorit, coborasem inaintea mamei, singura, sa-mi infrunt urgisirea, plansesem din plin acasa, la Ierusalim, toata noaptea precedenta, privind cum se insenina dimineata in cartierul Meah Shearim, pe Shivtei Israel, unde ne aflaram pentru cateva zile de chin suprem printre cei de la Manastirea Ortodoxa Romana, "Gala Galaction", niste oameni ce pareau draguti, dar din pricina carora n-am indraznit sa telefonez lui Amyit Yiechyiel, secretar Maki (Rakach), acasa ori la snif-ul cel neuitat si de care ma desparteam acum din pricina romanilor si a agentului lor, diabolicul avocat Uryi Adar, slugoiul israelian, maarachnicul infect ce a inscenat obligativitatea plecarii mele si a mamei in favoarea militienilor si securistilor romani, in beneficiul lui Sorin Cunea, defaimatorul, calomniatorul de la Free Europe Radio din Germania care ma incondeiase mai rau decat vreun hitler sau vreun zelea codreanu, marele sionist Jabotinskian, poetul Axelrod, scrisese undeva, intr-o culegere de poezii pe care i-o dedicase autograf bunicului meu, Ghedaliahu Lehrer, niste versuri pe care le stiam si pe care de cand "m-au repatriat" cu forcepsul astia toti, mi le-am repetat: "pe capul dusmanului /da, Doamne, blestemul cel mai mare: fa-l, Doamne, sa se nasca/ a doua oara  evreu in Tara Romaneasca!" tot asa cum mi-am repetat legamantul pe care mi-l facusem de intai mai 1985, in vreme ce parcurgeam pe jos, de la Tahana Merkazit drumul pana acasa, in Ghyva’a Ha’ Tzarfatit, 5/2, mevo ha’assara, sau bar kochba10/2, mergand pe un soare scanteietor sub cerul incantator de albastru, pe sderot levy eshkol, fata de mine si mama, un juramant decisiv, acela de a nu mi se dezlipi talpile de drumurile Ierusalimului, de asfaltul incins al Ierusalimului acela, mai pretios ca orice, de care nu voiam sa fiu despartita prin nu stiu ce fel de repatriere in departata tara vitrega, patria urgisitoare romana, prigonitoarea si dusmanoasa, cu toate "socialismele" ei inselatoare, si tocmai fusesem la manifestatia Maki-ului in centrul Tel-Avivului, de 1 mai, unde as fi ramas neintrerupt, daca s-ar fi putut imagina asta, ramanand intre ai mei, intre frati, fraternitate pe care n-o mai puteam gasi la paralela 45, nici vorba!, fraternitate imposibila printre "jliobani" si printre "stincani", lucru probat de mine in vremea de groaza a facultatii de Pediatrie la Bucuresti, "acasa", inainte de 1973, anul Alyialei noastre…fraternitate dupa care aveam sa tanjesc inlacrimat, ca un ostatic in carcera "intunecoaselor" din inspaimantatoarele inchisori romanesti naziste-gestapoviste, despre care stiam din relatarile mamei si a de la fratele ei, Leon Mihalovici…Ajunsa in momentul acela, am privit plopii din peisaj, imi placeau mult plopii fiindca ii priveam pe asfintit din fereastra camerei mele din apartamentul nostru din Bucuresti, cartierul Primaverii-Jdanov, strada Pictor I.Negulici 42, etaj 2…cel jefuit noua de profitorul "general" Ion Olteanu, cu familia lui de negriciosi parveniti, antisemiti si prigonitori…Atunci mi-am zis ca trebuia sa ma avertizez si sa n-am mila fiindca e necesar s-o iau inaintea lor, a dusmanilor invederati, romanoii, sa-mi provoc singura aceasta durere sufleteasca, teribila parere de rau, sa-mi calc pe inima si sa-mi formulez imediat starea de fapt, instiintandu-ma si incunostiintandu-ma asupra realitatii fara intoarcere, mi-am zis:"ACUM AM MURIT!"…asta insemna ca de-acum trebuia sa traiesc pentru mama, s-o ajut sa supravietuim unei catastrofe survenite in viata noastra, atatia fusesera grozav de gelosi pe mica noastra fericire, cu nemarginite stradanii castigate acolo, in Israel, acasa! ei invinsesera, acum pentru mine Romania nu insemna decat moarte, terminus, un nemeritat terminus al sperantei, progresului, elanului, bucuriei de a considera fiece zi o frumoasa izbanda asupra entropiei, dimpotriva. Romania reprezenta pentru mine un tohu-vavohu, un  nemeritat haos in existenta mea atat de cumpatata, de bine-temperata si de rotunda, de implinita in toate diversele mele intreprinderi si activitati in slujba talentului si geniului meu, in slujba scopurilor mele, in slujba credincioasa a menirii pe care mi-o comandam numai eu, singura adevarata autoritatate de certa valoare, iubirea celorlalti, adoratia lor fermentandu-mi cu lumina sa starea de neincetata REALIZARE si alimentand cu belsug inegalabil SELF-ESTEEM-ul inviorator; Romanii, cu absurdul pretentiilor lor de a ma patroniza, exprimandu-se adesea cu o ingrozitoare violenta la adresa mea sau a mamei, aveau sa-mi devina numaidecat dusmanii de moarte, dusmani nelegiuiti, monstrii fiorosi, balaurii citati de cantecele ironice ale detinutilor politici evrei la Doftana, pe care mi le cantase mama in copilarie, pe care trebuia acum sa mi le aduc aminte, fara sa mai pot observa ironia muscatoare si superioara a autorilor autentici, evrei democrati si comunisti antirazboinici, in majoritate basarabeni rusofoni, foarte inteligenti si muzicali, unii, ca Leib (Leibovici) Nahmann, fratele lui Maxim Ezra Leibovici-Constantin, compozitori sovietici profesionisti…vorbeau despre "Balaur", monstrul romanul ce era directorul Inchisorii, un tortionar "rafinat", talent foarte romanesc, de altfel, Siguranta Statului fascist roman antonescian era plina de astfel de Balauri, experti gestapovisti ai torturilor "rafinate" dar si de-o brutalitate absolut bestiala…ragete, racnete, vana de bou, ochi iesiti din orbite, carcera, "intunecoasele", totul intra de acum inainte in recuzita astora pentru mine si mama, in diverse variante, potiuni inveninate, animozitati si "colegialitati" perverse…
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s