clasa a cincea, de la antiOrlando la Sherer (avataruri)

Am mostenit superba voce de alto a mamei, dar niciodata vreo profesoara de muzica de la scoala nu mi-a spus nimic, ceea ce m-a lamurit cu privire la devotamentul astora, totul era ca nu eram etnic romanca! de fapt nicicand nu m-am inselat cu privire la oameni!

Clasele a cincea si a sasea le-am parcurs la liceul I.L.Caradgeali, (Carageale), la doua statii de autobuz nr.31 departare de casa; am preferat sa merg pe jos, economisind putinii banuti din care cumparam cadoul pentru mama de ziua de 8 Martie, de obicei un mic parfum de la Papetaria din incinta librariei sau mai incoace, alta papetarie, colt cu str. Bitolia; e vorba de banuti de cate cincizeci de bani, pentru biletul de autobuz…atat se indura tata sa-mi dea, el era cel care monopoliza si salariul bietei mama, ceea ce ducea la teribile neintelegeri, la consilii de familie recurente, fratii mamei straduindu-se sa-l convinga pe tata la atitudinea tiranica si umilitoare, dar tata era cel caruia ii placea sa tranteasca un pumn in masa din sufragerie, de sareau tacamurile in aer, intreband cu spume la gura: -Cine-i aici "capul familiei"?, raspunzandu-si tot el in urlete asurzitoare, spre marea mahnire a bietilor frati ai mamei, care nu se mai luau la cearta cu astfel de individ, cicatelea intelectual de rasa, cicatelea "comunist" ilegalist si el, o compatimeau pe sora lor, pe mama, intelegand ce viata de restriste si amaraciune ducea alaturi de asa rau "cap-de-familie", ei personal lasand in mana sotiilor lor salariile lor, comportandu-se cu totul diferit, anume cu toata deferenta si in chipul cel mai sincer in familiile lor, lasandu-se mai degraba ei nedreptatiti ba chiar inselati de nevasta, notiunea de "cap-de-familie" le starnea o mare mirare, fiindca ei, fratii mamei nu erau dominatori, dupa modelul propriului lor tata, Ayizik Mihalovici, originar dupa ambii parinti din Rusia, un om neobisnuit de bland si milostiv, care niciodata n-a ridicat vocea la copii sau la scumpa-i sotie, nici macar la calul de la caruta cu care mergea sa-si vanda pestele printre satele din jurul Galatiului…darmite sa fi atins pe vreunul dintre ai sai!Tata trebuia insa respectat, imi zicea plina de grija mama, el ne iubea dar era un om chinuit si nedreptatit, care nu stia sa se exprime, recurgand la bruscheturi si urlet ca prima instanta pedagogica…de, dascal prost!…
tot din banutii aceia imi luam de la kioscul de ziare mereu cate un plic nou de timbre, pentru ca eram o mare filatelista, prinzand drag de timbre de la bunicul patern, unchiul Milton avea si el grija sa ma aprovizioneze, astfel ca aveam superbe clasoare, o colectie frumoasa de colite, jubiliare, inclusiv, si o colectie de carti postale din toata lumea, dintre cele ale familiei tatei, desigur… 
Tata ura copiii de bani gata din cartierul nostru, ce frecventau liceul "Petru Groza", din str. arhitect I. Mincu, asa incat a hotarat sa nu-mi permita sa merg si eu la acest excelent liceu, unde se duceau toti copiii din vecini, copiii ilegalistilor, tata era atat de ranchiunos, atat de nedrept si de plin de ascunzisuri…. ca urmare a trebuit sa merg la Caragiale, un liceu frecventat de te miri cine, imi repugna cartierul Floreasca si calea Dorobanti, pe atunci era un cartier marunt si cam murdar, o piata aglomerata de targoveti galagiosi si betivi, multe tramvaie si case pipernicite, de mahala semirurala, multe carute cu coviltir, cu tigani cu aspect deosebit de nefericit…Toate astea au disparut!
Nu-mi placea atmosfera din liceul asta, duceam dorul scolii Moceanu, mica si agreabila scoala elementara din strada Moceanu, acolo noi eram singurii si eram in largul nostru; imi inspirau o anume teama  elevii aceia inalti si nepasatori, de liceu, pe langa care treceam ferindu-ma sa nu cumva sa fiu calcata in picioare de vlajganii aceia care fumau in recreatii pe holuri sau la toalete…mi se parea ca ajunsesem intre niste infractori, clasa nostra era aglomerata ingusta si cu aspect antediluvian, iar profesorii constituiau un examen caci fiecare era o noua peripetie, duceam dorul invatatorei, normal! Ne vizita adeseori si toti "gagalicii ei" ii saream de gat cu lacrimile siroind pe obraz de parca acum ne-am fi despartit pentru totdeauna ca la sarbatoarea de  sfarsit de ciclu elementar, ultima zi de fericire in clasa a patra la Moceanu…
De atunci incepusem si Scoala de Muzica cu doamna Anne-Marie Theodorescu, noua profesoara, proaspat despartita de Helmuth Platner, ce plecase in Germania Federala, regretam ca nu apucasem sa invat cu acesta sa cant la orga, Bach fiindu-mi deja cunoscut si preferat! In vacanta dinainte, la Sinaia, la Casa Partidului, la vila lui Mihail Sadoveanu, unde ne "incartiruise" fratele cel iubit si diligent al mamei, unchiul caruia-i ziceam "nenea Leonid", datorita lui aveam si noi ceva bucurii!, am studiat la vioara dupa programul intocmit de profesoara, in grafia ei de lugojeanca adventista, o grafie superba, la cate zece ore pe zi, reusind astfel sa recuperez decalajul rezultat de pe urma impostorului Cosmovici, iar acum trebuia sa ajung la orele de clasa de vioara la cele doua scoli de muzica, din Avrig si din Lucaci, cu tramvaie autobuze si troleuri, un chin grozav intr-un oras atat de urat si de mare ca Bucurestiul acela in care bisericile  faceau figura de cladiri impozante si respingatoare, pline de o lume ciudata si primitiva, ceva care ma facea sa-mi doresc sa ajung cat mai repede acasa, acasa la ai mei; de atunci am inteles ca orasul asta ma impurifica, ma obosea datorita urateniei si religiozitatii lui crestine abundente si ostentative, de atunci am luat obiceiul sa-mi fie un dor neincetat de acasa! Cat despre nesansa de a avea asa o profesoara de vioara, mai curand obsedata de politichie, de orice dar nu de pedagogie, o persoana neavenita, in ciuda faptului ca stia sa se vanda, abia tarziu am inteles, de la domnul Sherer ce ar fi fost sa fie norocul de a avea un profesor devotat si implicat ! Madam A.M. Theodorescu era o antiOrlando, prin Orlando intleg iubita de "tanti"Lili, cea care s-a dat peste cap sa convinga un indolent si un iresponsabil ca tata de urgenta studiilor de muzica pentru mine, inca  de pe cand aveam trei=patru anisori! Dar tata nu era un Leopold Mozart!, dimpotriva era manat de calcule cinice si meschinarie, ba chiar de un fel de gelozie…ca unul care urmarea sa ma determine sa urmez medicina si sa-mi puna bete-n roate pana una alta…ca unul care fusese la un pas de a face cariera muzicala pianistica, dar ca micul burghez, mai ales in calitate de "baiatul mamei sale cel rasfatat" renuntase…
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s